Copiii de la CSM Suceava au câştigat cinci medalii la naţionalele României

În weekend, cei mai mici dintre atleţii cluburilor din judeţul Suceava şi din ţară au luptat pentru medalii la Campionatul Naţional de Atletism pentru copii I, II şi III, competiţie ce s-a desfăşurat la Bucureşti. Secţia de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava a avut cinci sportivi ce au reuşit să urce pe podium, obţinând câte două medalii de aur şi argint, şi una de bronz. În proba masculină de 800 de metri la copii I, Cosmin Nisioi, antrenat la CSM Suceava de Erzilia Ţâmpău, a reuşit să câştige titlul de campion naţional. Elev al Şcolii Gimnaziale „Teodor Ştefanelli” din Câmpulung Moldovenesc, Cosmin a condus cursa de la un capăt al celălalt şi şi-a făcut un nou record personal cu timpul de 2,15 minute. Aceasta este a treia medalie naţională din acest an pentru el, după ce în iarnă a câştigat aurul tot la 800 de metri, la naţionalele de sală, iar la cros a luat bronzul. O altă elevă a Şcolii Gimnaziale „Teodor Ştefanelli” din Câmpulung Moldovenesc, Diana Vaman, antrenată de Erzilia Ţâmpău la CSM Suceava, a câştigat argintul la 800 de metri, cu un nou record personal, 2,19 minute. La naţionalele de sală din iarnă, Diana a luat tot argintul, la doar 7 miimi de locul I, ea fiind copilă I şi la anul.

„Sunt doi copii foarte talentaţi, pe care-i aştept să crească şi să confirme aşteptările şi la juniori, deoarece consider că sunt atleţi de viitor, mai ales că sunt serioşi şi muncitori, atât la antrenamente, cât şi la şcoală. Mulţumim pentru sprijini Primăriei şi Consiliului Local Suceava”, a declarat antrenoarea Erzilia Ţâmpău.

Dimitrie Scolobiuc a luat argintul la aruncarea greutăţii, aceasta fiind prima medalie la această probă pentru antrenorul său, Radu Mihalescu

Tot de la CSM Suceava, Darius Melniciuc, antrenat de Radu Mihalescu, a reuşit să câştige aurul în proba de 3.000 metri marş, asta după ce în primăvară a câştigat tot aurul, dar la naţionalele de marş pe şosea, copii I.

Deşi se pregăteşte în probe de aruncări doar din iarnă, Dimitrie Scolobiuc, pregătit de Radu Mihalescu, a reuşit performanţa de a urca pe podiumul naţionalelor şi de a câştiga medalia de argint în proba de aruncare a greutăţii, cu un record personal de 11,47 metri, aceasta fiind prima medalie la aruncări şi pentru antrenorul său.

Dimitrie Scolobiuc a fost aproape de medalie şi-n proba de aruncare a discului, dar în final s-a clasat pe locul IV, cu o aruncare de 25,96 de metri. În acelaşi concurs, Ciprian Vodă a ieşit pe locul V la 1.500 de metri şi Giulia Stanciuc a ocupat locul VII la 300 metri, toţi la copii I.

Cea de-a cincea medalie pentru clubul CSM Suceava a câştigat-o atletul Tudor Axinte, antrenat la CSM Suceava de Cristina Casandra, atlet ce a obţinut bronzul în proba de săritură în lungime, tot la copii I. 

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.