Sportivii suceveni au obținut 12 clasări pe podium la Cupa României la Ergometru

Canotorii de la CSM Suceava și CN Nicu Gane Fălticeni au participat zilele trecute la Cupa României la Ergometru pentru juniori și seniori, primul concurs din cadrul calendarului competițional intern pe anul 2019.

Federația Română de Canotaj a organizat competiția în localitatea italiană Piediluco, acolo unde se pregătesc canotorii din loturile olimpice, precum și în centrele zonale de la Izvorani, Snagov, Timișoara, Năvodari, Orșova, Iași și Fălticeni, în sala de sport a Colegiului Național „Nicu Gane” întrecându-se canotorii de la CSM Suceava, ACS Nada Florilor Fălticeni, CSS „Nicu Gane” Fălticeni, CS Botoșani, LPS Piatra Neamț și CS Ceahlăul Piatra Neamț.

În urma centralizării rezultatelor, canotorii de la CSM Suceava au obținut opt clasări pe podium, iar cei de la ACS Nada Florilor și CSS „Nicu Gane” câte două.

Astfel, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu (CSM Suceava), în concursul de simplu al juniorilor I, Andrei Iulian Vasilache (CSS Nicu Gane), la simplu juniori III și Constantin Iulian Pavăl (ACS Nada Florilor Fălticeni), la juniori de categorie ușoară, au izbutit să urce pe treapta cea mai înaltă a podiumului de premiere. Pe locul al doilea s-au poziționat  Florentina Georgian Neculăeasa (CSM Suceava) în proba de simplu junioare II, Denisa Cristina Ailincăi (CSM Suceava), simplu junioare III, Antonel Avăcăriței (CSM Suceava), simplu juniori III, Remus Calistru (CSM Suceava), juniori categorie ușoară, Petru Andrei Ciornei și Alexandru Valentin Munteanu (CSM Suceava), dublu juniori II și echipajul format din Paula Ecaterina Filipovici Paula Ecaterina / Popa Petruța Ionela (CSM Suceava), în proba de dublu junioare II. Locul al treilea le-a revenit sportivilor Sebastian Alexandru Tașcă (CSS Nicu Gane), în concursul de simplu juniori III, Gabriel Vultur (ACS Nada Florilor Fălticeni), juniori categorie ușoară, Georgel Viorel Iacob și Petru Lucian Onea (CSM Suceava), dublu juniori I.

La seniori, singura clasare pe podium i-a aparținut lui Dumitru Alexandru Ciobâcă, de la CSM Suceava, în proba de simplu, care a încheiat concursul cu al treilea timp.

Următoarea competiție importantă, tot la ergometru, va avea loc la Piatra Neamț, la începutul lunii viitoare, când sunt programate Campionatele Naționale de juniori și seniori.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.