Juniorii de la CSM Suceava au încheiat sezonul cu două meciuri acasă

Sâmbătă seară şi duminică dimineaţă, echipa de hochei juniori sub 16 ani a Clubului Sportiv Municipal Suceava a disputat ultimele două meciuri din acest sezon al Campionatului Naţional. În această ultimă etapă a returului de campionat, tinerii hocheişti pregătiţi de antrenorii Constantin Curelar şi Cătălin Vasiliu au evoluat pe patinoarul artificial din Suceava în compania echipei ACS Felcsik SK Cârţa. Pe o vreme incomodă din cauza temperaturilor scăzute şi a vântului, sucevenii au pierdut ambele partide, cu 0 – 6 în prima şi cu 1 – 4 în a doua confruntare, cea de ieri.

„Nu am avut parte de o vreme prea favorabilă, dar până la urmă am reuşit să jucăm şi aceste ultime două meciuri din acest sezon. Nu am avut un sezon prea reuşit, mai ales că meciurile au început în luna octombrie, iar noi am avut gheaţă abia de la începutul lui decembrie, dar aceasta este problema noastră de mulţi ani, mai ales că suntem singura echipă cu patinoar descoperit. Totuşi, cât am avut gheaţă, jucătorii au crescut de la meci la meci, dar nu putem să ne comparăm cu echipe ce au nouă luni de antrenamente pe gheaţă pe an, foarte multe jocuri în picioare, asta de la 8-9 ani. Totuşi ne bucurăm că s-au remarcat câţiva sportivi de la noi şi au ajuns la loturile naţionale, precum Eric Petrovici, la U18, Oliver Petrovici, Eric Rizac, Alexandru Sfetcu şi Teodor Cuşnir, la U16, ultimii doi având doar 14 ani”, a explicat antrenorul Constantin Curelar.

Pe lângă jucătorii din loturile naţionale, în echipa suceveană au mai evoluat sportivii: Nicu Popa, Ștefan Năstase, Cosmin Cimbru, Ștefan Năstasi, Flavius Nicolae şi Rareş Raţă.

Sucevenii vor mai profita de temperaturile scăzute din această perioadă şi se vor pregăti în continuare până la închiderea patinoarului artificial. În sezonul viitor, CSM Suceava intenţionează să se înscrie în Campionatul Naţional de Hochei pentru juniori sub 18 ani, iar în funcţie de buget şi-n cel rezervat juniorilor sub 12 ani.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.