CSM Suceava joacă pentru prima dată în 2018 în faţa propriilor suporteri

După trei săptămâni de pauză şi o etapă amânată din cauza terenurilor impracticabile, echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava evoluează sâmbătă, de la ora 10.00, pentru prima dată în acest an în faţa propriilor suporteri, la stadionul Unirea. Elevii antrenorului Marius Colţuneac vor avea un meci mult mai greu decât în tur, când au pierdut victoria în ultimele trei minute, în faţa Gloriei Buzău, echipă ce şi-a adus mai mulţi jucători din primul eşalon şi se bate cu şanse reale la promovare. Tot sâmbătă, sucevenii vor reveni pe terenul de la Unirea, pe care l-au protejat ca să se prezinte în condiţii cât mai bune, antrenamentele fiind desfăşurate undeva în lunca râului Suceava.

„Va fi un meci destul de greu, dar vom face tot posibilul să-l câştigăm. Cei de la Buzău s-au întărit în pauza competiţională şi cu siguranţă meciul de sâmbătă va arăta altfel, faţă de cel de la ei, când am pierdut victoria în ultimele trei minute", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Iulian Câtea, jucător important al pachetului de înaintare sucevean.

Un alt jucător ce a crescut foarte mult în ultimul an şi jumătate şi evoluează pe linia de trei sferturi a CSM-ului, Vasilică Ivanov, a declarat: "Vom avea un meci dificil cu Buzău, mai ales că avem câţiva jucători importanţi ce sunt accidentaţi, dar şi mulţi jucători tineri, unii dintre ei debutând în meciul de la Tomitanii".

Sucevenii nu vor putea conta pe doi jucători importanţi, Andrei Nistor şi Andrei Portariu

În meciul de sâmbătă, gruparea suceveană nu va putea conta pe doi jucători importanţi din angrenajul echipei, ambii titulari. Astfel, Andrei Nistor şi-a fracturat un braţ la un antrenament, iar Andrei Portariu are probleme cu genunchiul şi este incert. Antrenorul Marius Colţuneac este conştient că echipa sa va avea o misiune dificilă în meciul cu Buzău, dar speră ca jucătorii săi să facă un meci foarte bun, mai ales că joacă în faţa propriilor suporteri. 

 „Știm că vom avea o misiune grea sâmbătă, nu numai prin prisma faptului că Buzăul are o echipă foarte bună, ci şi pentru că a fost o pauză mai mare de la prima etapă, după ce etapa a doua s-a amânat din cauza terenurilor impracticabile. Totuşi ne-am pregătit destul de bine şi sperăm ca la ora meciului să dăm 100% din potenţialul nostru. Buzăul a profitat de desfiinţarea echipei din Iaşi şi şi-a adus mai mulţi jucători de acolo, plus Cosmin Raţiu, cu care am fost coleg la naţională. Individual, buzoienii sunt mai buni decât noi, dar sperăm ca prin dăruire şi luptă să obţinem un rezultat pozitiv, pentru suporterii ce vor veni la teren, dar şi pentru încrederea jucătorilor tineri, ce au nevoie de victorii. Vom încerca să facem un joc de posesie, să avem cât mai mult balonul, astfel încât să avem continuitate în joc. Jucăm acasă şi vom încerca să ne punem adversarii în dificultate, să punem presiune şi un presing mai agresiv, mai ales că au o echipă cu jucători tehnici”, a declarat antrenorul Marius Colţuneac.

Tehnicianul sucevenilor a mai adăugat că are la dispoziţie mulţi jucători tineri şi este nevoie de răbdare pentru ca echipa să crească în valoare.            

„Ne aşteaptă un retur foarte greu, mai ales că primele trei echipe din clasament şi-au adus jucători foarte buni din Super Ligă, iar noi n-am avut posibilităţi să aducem sportivi consacraţi şi avem mulţi jucători foarte tineri, unii fiind debutanţi. Trebuie să avem răbdare şi cred că de la meci la meci echipa va creşte şi-n valoare. Jucătorii au făcut progrese şi la antrenamente şi cred că suntem pe drumul cel bun.    

Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava, sponsorilor şi suporterilor ce sunt alături noi şi pe care sper să-i mulţumim prin rezultate”, a încheiat Marius Colţuneac.  

Etapa a 3-a (retur)

CSM Bucovina Suceava – Gloria Buzău
CSU Arad – Știinţa Petroşani
Tomitanii Constanţa – CS Năvodari
RCM Galaţi – RC Bârlad

Clasament

1. ACS Tomitanii Constanţa8       7       0       1       302   96     7pb   35 pct.
2. SCM Gloria Buzău            8       6       0       2       179   128   6       30
3. CS Năvodari             8       6       0       2       260   135   5       29
4. Rugby Club Bârlad            8       5       1       2       212   194   2       24
5. CS Știinţa Petroşani8       3       1       4       164   144   1       15
6. RCM Galaţi              8       2       0       6       171   197   3       11
7. CSM Bucovina Suceava    8       1       0       7       156   228   4       8
8. CSUAV Arad            8       1       0       7       86     408   1       5
 
 
Sursa foto + text: monitorulsv.ro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.