În penultima etapă a turneului play-out din Divizia Națională de Rugby, echipa de seniori a CSM Suceava a pierdut pe terenul celor de la CSUAV Arad cu scorul de 10 – 26, după ce la pauză era condusă cu 19 – 7. Chiar dacă au pierdut acest meci în teren, la final sucevenii au făcut contestație, după ce un jucător de la gazde a evoluat deși nu era trecut pe foaia de arbitraj, caz ce va fi soluționat în cursul acestei săptămâni la Comisia de Disciplină a federației.

Fără mulți dintre jucătorii experimentați, sucevenii au început destul de slab meciul de la Arad și au încasat destul de rapid un eseu. Elevii lui Constantin Vlad au revenit în joc și Ștefan Ștefăroi a culcat mingea în terenul de țintă advers, iar Crețu a fructificat transformarea. Din păcate, doi dintre jucătorii importanți ai echipei, Palamariu și Constantineanu, s-au accidentat destul de repede, iar până la pauză gazdele s-au distanțat la 12 puncte, cu un joc foarte bun pe linia de 3 sferturi, profitând de lipsa placajelor din apărarea suceveană. În partea a doua, CSM Suceava a atacat mai mult și și-a creat multe situații de a marca, dar nu a reușit decât o singură lovitură de pedeapsă prin Crețu, scor final 10 – 26.

„Am început slab acest meci și am ratat multe placaje în apărare, ceea ce ne-a costat. În același timp am avut și multe situații de a marca, mai ales în partea a doua, dar nu am concretizat prin puncte. Ne-au lipsit mulți jucători importanți și asta s-a văzut în jocul nostru. Așteptăm să vedem ce răspuns primim după contestație, dar oricum trebuie să încheiem sezonul cu o victorie în fața propriilor suporteri”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.

Sâmbătă, sucevenii vor încheia campionatul pe teren propriu, cu RCM Galați, într-un meci în care sunt obligați să câștige, dacă federația nu soluționa pozitiv contestația.

Sursa : www.monitorulsv.ro

Echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava continuă lupta pentru menținerea în Divizia Națională, cu cea de-a patra etapă din turneul play-out, în care va evolua pe terenul celor de la CS Năvodari. Elevii antrenorului Constantin Vlad merg la malul mării cu gândul la victorie și pentru a-și lua revanșa, după ce în meciul tur de la Suceava au pierdut în ultima fază a partidei, alegându-se doar cu punctul bonus defensiv. Din lotul cu care au câștigat etapa trecută la Galați vor lipsi doi jucători importanți din angrenajul echipei, Andrei Varvaroi, cel care organizează în acest weekend la Berchișești a doua ediție a Cupei „Viorel Lucaci” la rugby pentru copii și juniori, dar și Ovidiu Bursuc, sportiv ce nu poate efectua deplasarea.

În același timp, în echipă va reveni la Năvodari și unul din cei mai promițători jucători ai echipei, ce s-a integrat foarte bine și repede,  Andrei Buiciuc, sportiv ce a fost în cantonament cu lotul național sub 19 ani a României.

„Vom face această deplasare cu un lot aproximativ asemănător cu cel de la Galați și sper să facem un rezultat bun, ce ne-ar scuti de emoții. În meciul tur am avut probleme de efectiv și asta s-a simțit mai ales pe final de joc. Deși nu au mai primit bani de o perioadă de vreme, mă bucur că jucătorii au înțeles situația grea prin care trecem au rămas uniți și au o atitudine foarte bună în teren”, a explicat antrenorul Constantin Vlad.

După turul turneului play-out, sucevenii ocupă prima poziție în clasament, la egalitate de puncte cu Aradul și mai au de disputat trei partide, cea de duminică de la Năvodari, la Arad și apoi pe teren propriu, cu Galațiul.  

Clasamentul turneului play-out

1

CSM Suceava

3

2

0

1

68

27

+41

8

2pb

10

2

CSUAV Arad

3

2

0

1

31

41

-10

8

2

10

3

CS Năvodari

3

1

0

2

45

49

-4

3

1

4

4

RCM Galați

3

1

0

2

42

69

-27

4

0

4

Sursa : www.monitorulsv.ro

În ultimul meci din sezonul regulat 2013 al Diviziei Naționale de rugby, CSM Bucovina Suceava a întâlnit sâmbătă 24 august pe stadionul ”Unirea” gruparea Poli Iași. Cum deja se știa ce echipe din eșalonul secund al rugbiului românesc vor juca în play-off și care în play-out, partida nu a avut miză. În aceste condiții, diferența de valoare și de motivare dintre cele două grupări a fost clară, ieșenii impunându-se destul de lejer.
Nici bine nu s-au așezat în teren cele două formații, că oaspeții au profitat de două breșe din apărarea sucevenilor și au marcat două eseuri la centru. La 14-0 în favoarea ieșenilor, gazdele au înscris primele puncte dintr-o lovitură de pedeapsă prin Crețu. Chiar dacă au beneficiat de eliminarea temporară a unui adversar, sucevenii nu s-au concentrat suficient și pânăla pauză aumai încasat două încercări. La pauză a fost 26-3 pentru Poli Iași în disputa cu CSM Bucovina Suceava.
Jocul a fost mult mai echilibrat după pauză pe fondul unor schimbări efectuate în echipa suceveană, dar și a faptului că oaspeții au mai menajat unii sportivi în perspectiva participării la turneul play-off. Poli Iași a dus scorul la 40-3, pentru ca sucevenii să revină în atac și să pună presiune în principal cu linia de înaintare. Nu au reușit cu câteva minute în final să culce balonul în terenul de țintă advers deși s-au aflat la un metru de eseu, însă la ultima fază a partidei Ștefăniță Rusu, unul dintre cei mai experimentați jucători suceveni a marcat. Crețu a transformat încercarea și CSM Bucovina Suceava – Poli Iași s-a încheiat cu scorul de 10-40.
”Am aliniat la start o formulă de echipă cu foarte mulți tineri pentru că jocul nu avea miză. Diferența de experiență și valoare dintre noi și ieșeni și-a spus cuvântul și am fost depășiți destul de clar în prima parte a meciului. Pe parcurs ne-am revenit și am echilibrat jocul. Să nu uităm că în partida tur am venit de la Iași cu punctul bonus defensiv.
Era clar deja ce echipe jucau în play-off și care în play-out și noi va trebui să ne concentrăm pe ultimele jocuri ale sezonului competițional care vor decide ce formații vor retrograda. Se va porni de la egalitate de puncte și partidele vor fi extrem de disputate. Sper să ne atingem obiectivul propus și anume locul V în Divizia Națională.
În mod normal, sâmbăta viitoare vom primi pe stadionul ”Unirea” vizita grupării CS Năvodari” a declarat antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.


Sursa : svnews.ro 

Echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a început turneul play-out din Divizia Națională cu stângul, după ce a pierdut confruntarea de pe teren propriu, cu CS Năvodari, în ultima fază a meciului, scor 15 – 19. Cu un lot întărit față de sezonul regulat, oaspeții au început mai deciși acest meci, dar sucevenii s-au apărat destul de organizat și scorul a rămas neschimbat. Pe fondul unui joc pe contre, elevii antrenorului Constantin Vlad au șansa de a marca primul eseu, dar au fost opriți la un metru de buturile adverse. În replică, echipa din Năvodari are șansa unui eseu, dar un sucevean scoate în ultimul moment balonul din terenul de țintă. CSM Suceava ratează și două lovituri de pedeapsă din poziții bune, iar oaspeții deschid scorul cu un eseu venit după o acțiune în care gazdele au ratat mai multe placaje în apărare, scor 0 – 5, transformarea nefiind fructificată. Până la pauză, sucevenii reușesc să egaleze situația, după o lovitură de pedeapsă la 10 metri, două puncte de fixare și un eseu reușit de Preutescu, scor la pauză, 5 – 5. CSM Suceava a început mai bine partea a doua și a preluat conducerea cu o lovitură de pedeapsă din poziție foarte bună, scor 8 – 5. Gazdele reușesc să împingă o grămadă ordonată de la 5 metri până în terenul de țintă advers, dar arbitrul nu validează eseul, acesta fiind una din multipele greșeli făcute de-a lungul jocului de ambele părți, dar mai ales în detrimentul sucevenilor. Oaspeții ratează o lovitură de pedeapsă de la 22 de metri, iar mai apoi trec la conducere, grație unui eseu, plus o transformare reușită, scor 8 – 12.   Finalul de joc avea să fie unul foarte încins, cu o echipă a Sucevei ce căuta eseul, și o formație oaspete ce s-a apărat destul de bine. După o acțiune prelungită de atac în 22-ul advers, sucevenii reușesc să marcheze al doilea eseu prin Ștefan Ștefăroi, și scorul devine 15 – 12, după fructificarea transformării. Din păcate, în ultima fază a jocului, sucevenii nu sunt atenți în apărare și oaspeții găsesc o breșă și înscriu eseul ce le aduce victoria, CSM Suceava rămânând doar cu punctul bonus defensiv, scor final 15 – 19.

„Din păcate, am mai înregistrat o înfrângere într-un meci foarte important, dar lupta continuă. Traversăm niște momente foarte dificile, astfel că pentru meciul de astăzi am strâns bani de la foștii jucători din Asociația Prietenii Rugby-ului din Bucovina. Următoarea etapă avem acasă cu Aradul și sper să strângem rândurile și să nu mai facem pași greșiți. Păcat, pentru că am condus până în final de meci și am primit la ultima fază un eseu cu foarte multă ușurință. Le mulțumesc jucătorilor că au venit și s-au dăruit în teren și chiar în condițiile astea grele vin și se pregătesc pentru a continua lupta de menținere în divizia secundă”, a explicat antrenorul Constantin Vlad.

În etapa viitoare, CSM Suceava va juca tot pe teren propriu cu CSUAV Arad, echipă ce în etapa de sâmbătă s-a impus acasă, cu scorul de 26 - 5 în disputa cu RCM Galați. 

 

Sursa : www.monitorulsv.ro

În cea de-a doua etapă a turneului play-out, echipa locala de rugby CSM Suceava a reuşit să se impună pe teren propriu, cu punct bonus ofensiv, în faţa celor de la CSUAV Arad, scor 36-0. După ce în prima etapă a pierdut în ultima fază a meciului, de această dată sucevenii au fost mult mai incisivi şi s-au impus fără probleme. În prima repriză elevii lui Constantin Vlad au reuşit două eseuri din lovituri de pedeapsă, conducând la pauză cu 17-0. În partea a doua echipa suceveană a făcut un joc la fel de bun, reuşind până la final alte 3 eseuri cu ajutorul cărora au luat şi punctul bonus ofensiv.

Sursa : www.monitorulsv.ro

Aflată în imposibilitatea de a se mai prezenta la meciurile din turneul play-out al Diviziei Naționale din cauza lipsei banilor, echipa locală de rugby, CSM Suceava, a primit o gură de oxigen din partea Primăriei Suceava, instituție ce a mai virat o parte din banii aprobați în bugetul din acest an. Astfel, rugbiștii suceveni vor putea să se prezinte sâmbătă la meciul de pe teren propriu cu CSUAV Arad, dar vor putea achita și unele datorii acumulate în etapele trecute cu transportul sau alte cheltuieli de organizare. După ce au pierdut în ultima fază un meci pe care-l puteau câștiga în etapa trecută cu CS Năvodari, echipa locală este obligată să se impună mâine, de la ora 10.00, pe stadionul Unirea din Suceava în fața celor de la CSUAV Arad, deoarece în caz contrar calculele pentru menținerea în eșalonul secund s-ar complica foarte tare. În prima etapă din play-out, adversarii de mâine ai sucevenilor au luat o primă opțiune pentru unul din ce două locuri salvatoare, după ce-au învins acasă RCM Galați, cu scorul de 24 – 5.

„Ne aflăm într-un moment foarte dificil cu banii și de aceea vreau să mulțumesc domnului primar, domnilor viceprimari și tuturor consilierilor locali pentru acest efort de a ne da acești bani, cu ajutorul cărora am scăpat momentan de emoții și cu care ne putem plăti și datorii din etapele trecute.  În meciul de sâmbătă, jucătorii trebuie să intre în teren conștienți că singura variantă e victoria, deoarece înfrângerea cu Năvodari ne-a stricat toate calculele”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.

Din păcate, în această săptămână, sucevenii au pierdut un jucător important de pe grămadă, Daniel Scolobiuc, sportiv ce s-a accidentat la antrenament și nu va putea evolua în acest meci. În același timp, vestea bună este că au revenit alți jucători ce erau indisponibili, lotul CSM-ului fiind unul destul de numeros, după infuzia cu jucători tineri, de perspectivă din această vară. 

 

Sursa : www.monitorulsv.ro

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.