Federația Română de Volei a decis ca întrecerile naționale de seniori, atât cele masculine, cât și cele feminine, să se desfășoare sub formă de turnee, într-un sistem asemănător cu cel îmbrățișat de către conducerea handbalului din țara noastră.
La nivelul Diviziei A2 de volei masculin, acolo unde evoluează echipa Clubului Sportiv Municipal din Suceava, se vor organiza, cel mai probabil, două astfel de turnee.
„Pentru a reduce riscul infectărilor cu Covid-19, la nivel de federație s-a decis ca viitoarea ediție de campionat să se joace în sistem de turnee. Nu se știu exact datele de disputare ale acestor turnee, dar se pare că unul va fi luna viitoare și unul în decembrie”, a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Tudor Orășanu.
Formația locală face parte din Seria Vest a Diviziei A2 de volei masculin, alături de ACS Volei Club Zalău, CS Oțelu Roșu, CSȘ CNE Lapi Dej, Pro Volei Arad și ACS Volei Municipal Zalău.
Sursa foto + text: monitorulsv.ro