Peste 4.000 de iubitori și practicanți ai atletismului din toată țara au luat startul la Crosul Loteriei Române, o competiție ce a avut loc zilele trecute în București și-n care s-au pus la bătaie 105 premii în valoare totală de 100.000 lei. La acest cros național au participat și mai mulți sportivi din județul Suceava, trei dintre atletele Clubului Sportiv Municipal Suceava reușind să termine pe podium cursa de 4 kilometri și 800 de metri. Astfel, Andreea Doroftei, antrenată de Erzilia Țâmpău, a avut o evoluție foarte bună și s-a impus în cursa rezervată junioarelor, medalie de aur ce a fost recompensată cu suma de 2.000 de lei, ea terminând pe locul șase în clasamentul general feminin, unde au fost incluse și senioarele. O altă sportivă antrenată de Erzilia Țâmpău la CSM Suceava, Talida Maria Sfarghiu, a reușit o cursă foarte bună și-n final s-a clasat pe locul trei la copii (11 – 14 ani), în clasamentul general ocupând locul 19.
La Crosul Loteriei Române a luat startul și atleta Cristina Casandra, sportivă ce a reușit să câștige la categoria veterani, 35 – 49 de ani, unde premiul a fost tot de 2.000 de lei. Atleta clubului CSM Suceava încearcă să organizeze a 9-a ediție a Grand Prix-ului ce-i poartă numele, un concurs destinat în special celor mai mici dintre iubitorii atletismului ce va avea la mijlocul lunii viitoare.
Duminică, atleții de la CSM vor lua startul la finala Campionatului Național de Maraton, unde echipa de tineret va lupta să-și apere titlul câștigat anul trecut.
Sursa foto + text: monitorulsv.ro