Peste 350 de copii și juniori au luat startul la Grand Prix-ul „Cristina Casandra”

În weekend, sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava de la stadionul Areni a fost animată de peste 350 de copii și juniori ce au participat la a XI-a ediție a Grand Prix-ului „Cristina Casandra”, o competiție ce a devenit o tradiție pentru atletismul din zona Moldovei. Concursul a fost organizat de cea mai bună atletă a clubului CSM și a județului Suceava, Cristina Casandra, și CSM Suceava, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava și Asociația Județeană de Atletism. Concursul a avut un număr total de 26 de probe, la care au fost prezenți atleți de la 11 cluburi sportive și 10 asociații sportive școlare.

„Mă bucur că sala de atletism Areni a fost plină și la ediția din acest an a acestui concurs, valoarea concurenților a crescut de la an la an și vom vedea cu siguranță unii dintre participanții de azi ca viitorii medaliați de mâine la cele mai importante competiții naționale și internaționale. Consider că am reușit să promovăm atletismul cu succes și țin să mulțumesc partenerilor și colaboratorilor noștri, DJST Suceava, AJA Suceava, CSM Suceava, Universitatea <Ștefan cel Mare> Suceava”, a declarat antrenorul Silviu Casandra.

Câștigătorii celor 26 de probe

Prichindel                   50 participanți                         50 M   Băieți /Fete
Mihai Moroșan           CSM Dorna Vatra Dornei      800 m  Juniori III
Roxana Ghiuță           CSM Roxana                         800 m  Juniori III
Cosmin Nisioiu           CSM Rarăul Câmpulung        800 m  Copii 1
Diana Vaman              CSM Suceava                        800 m  Copii 1
Alexandru Prâsneac    CSM Dorna Vatra Dornei      600 m Copii 2
Denisa Kore               CSM Dorna Vatra Dornei      600 m Copile 2
Diana Cîrnu                LPS Neamț                             50 m    Copile 3
Valentin Axinte           Ceahlăul Piatra Neamț            50 m    Copii 3
Corina Murariu           LPS Suceava                          400 m  Open
Florin Pitic                  CSȘ Rădăuți                           400 m Open
Silviu Munteanu         Ceahlăul Piatra Neamț            200 m  Juniori III
Robert Gavril              Ceahlăul Piatra Neamț            200 m  Copii I
Valentin Axinte           Ceahlăul Piatra Neamț            200 m Copii  III
Alexandru Prâsneac    CSM Dorna Vatra Doreni      200 m  Copii II
Cosmina Boiciuc        LPS Suceava                          200 m  Juniori III
Ancuța Pomohaci       LPS Iași                                  200 m  Copile I
Teodora Ursu              LPS Iași                                  200 m  Copile 2
Denisa Core                CSM Dorna Vatra Dornei      200 m  Copile3
Daniel Mihăiescu        CSM Dorna Vatra Dornei      1500 m Open
Angelica Olenici         LPS Suceava                          1500 m Open
Ștafetă                         Ceahlăul Piatra Neamț            4x 200 m Open Băieți
Ștafetă                         CSM Suceava                        4x200m Fete Open
Ștafetă                         CSM Suceava                        4x200m Copii Open Fete
Ștafetă                         CSȘ Rădăuți                           4x200m Copii Open Băieți 
 
Sursa foto + text: monitorulsv.ro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.