Sportivele de la CSM Suceava au câștigat patru medalii la Cupa de Iarnă de la București

Atleții din județul Suceava au început pregătirea pentru sezonul de iarnă, al competițiilor de sală, în special pentru finalele Campionatelor Naționale, ce sunt programate în anul ce urmează. Sportivele secției de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava au participat la Cupa de Iarnă, o competiție națională de pregătire ce a avut loc în sala de atletism "Lia Manoliu" din București. Dintre atletele pregătite de antrenorul Silviu Casandra, Roxana Ghiuță a câștigat medalia de aur în proba de 800 de metri la junioare II, stabilind și cel mai bun timp al său din sezon. O altă sportivă de la CSM Suceava, Beatrice Tocariu, a câștigat medalia de argint în proba de 1500 de metri la junioare III, într-o cursă în care a reușit să-și doboare recordul personal. Tot în proba de 1500 de metri au concurat și Irina Ilașcu și Delia Ochiană, sportive ce sunt la copile I și au terminat cursa pe locul patru, respectiv cinci.

CSM Suceava a reușit prin sportivii săi să câștige alte două medalii de aur, în probele de ștafetă la junioare II, în probele de 4x1 tur și 4xdouă tururi, cu o echipă formată din sportivele Roxana Ghiuță, Beatrice Tocariu, Irina Ilașcu și Delia Ochiană.

„A fost un concurs foarte bun de pregătire și verificare a nivelului la care se află sportivii. Roxana Ghiuță a reușit să facă sezon best în proba de 800 de metri, iar Beatrice Tocariu și-a făcut un nou record personal în proba de 1500 de metri. Celelalte două fete, Irina Ilașcu și Delia Ochiană, au avut și ele o evoluție bună, chiar dacă n-au urcat pe podium, mai ales că abia la anul trec la junioare III”, a explicat antrenorul Silviu Casandra.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.