Aflaţi în plin sezon competiţional, canotorii Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătiţi de antrenorul Ioan Despa, au plecat ieri la Snagov, acolo unde vineri şi sâmbătă vor intra în lupta pentru medalii la Campionatul Naţional de Canotaj, o competiţie rezervată tineretului şi seniorilor. Clubul sucevean va participa cu 12 sportivi în opt probe de concurs. Astfel, Florin Geani Anton şi Iulian Gabriel Schiopoaia vor trage în două probe de concurs, dublu vâsle categorie uşoară şi dublu rame, ambele în concursul rezervat seniorilor. În proba de simplu categorie uşoară, Iuliana Mihai va concura la senioare. Proaspăt campion mondial de tineret, Cosmin Pascari va lupta pentru medalii şi la aceste naţionale, într-o barcă în care va trage cu colegul său Florin Fântânaru Artenie în proba de dublu vâsle la tineret şi-n cea de dublu rame la seniori.
Clubul CSM Suceava va avea un echipaj şi-n proba de patru vâsle la seniori, format din sportivii Ciprian Loghin, Flavius Bucătaru, Constantin Ștaut şi Georgel Iacob, primii trei canotori, alături de Vlad Ghica şi cârmaciul Lucian Onea, urmând să concureze şi-n proba de 4+1, tot în competiţia rezervată seniorilor.
„Va fi un concurs greu, în care ne vom bate cu cluburi de tradiţie, precum Steaua şi Dinamo Bucureşti, cluburi ce-au investit foarte mult şi au strâns o mare parte din cei mai buni sportivi din ţară, mulţi dintre ei fiind din judeţul nostru şi din zona de nord a Moldovei. Îmi doresc să avem o comportare foarte bună şi să urcăm de mai multe ori pe podiumul acestor naţionale. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul pe care ni-l acordă în activitatea noastră de performanţă”, a explicat antrenorul Ioan Despa.
Luni, alţi trei canotori ai Clubului Sportiv Municipal Suceava pregătiţi de antrenorul Ioan Despa vor pleca în Lituania, unde vor reprezenta România la Campionatul Mondial de canotaj pentru juniori I. Astfel, Alexandru Ciobâcă va concura în barca de patru rame, Elena Larisa Roşu va trage în barca de patru vâsle, iar Elena Dănuţ va evolua în proba regină, cu barca de 8+1 a României.
Sursa foto + text: monitorulsv.ro