După mai multe regate la care a participat în Italia cu lotul olimpic de canotaj al României, Dumitru Alexandru Ciobâcă, antrenat la Clubul Sportiv Municipal Suceava de Ioan Despa, a participat în weekend, în Bulgaria, la prima ediţie a Cupei Mondiale de seniori. Canotorul clubului sucevean, alături de colegii săi de barcă din proba de patru rame, Alexandru-Laurenţiu Danciu, Alexandru Chioseaua şi Mugurel-Vasile Semciuc, a avut o evoluţie foarte bună în această competiţie intercontinentală, câştigând medalia de argint. În finală, echipajul României a terminat cursa după 6 minute, 10 secunde şi 70 de sutimi, după echipajul Poloniei, dar înaintea bărcilor Austriei, Croaţiei, Spaniei şi Chinei. Anul trecut, Dumitru Alexandru Ciobâcă a reuşit să câştige medalia de argint la Campionatul Mondial de tineret şi medalia de aur la Campionatul European de tineret în proba de dublu rame.
Tot în weekend, la Cupa Mondială de seniori din Bulgaria, un alt canotor din judeţul Suceava, ce a crescut la Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” din Fălticeni sub îndrumarea antrenorilor Vasile şi Ana Avrămia, sportivul Cristian Cojocaru, alături de colegii săi de barcă, Florin Horodişteanu, Dumitru Stoica şi David Halmagian, a câştigat medalia de argint în proba de 4 vâsle. Un alt fost sportiv de la „Nicu Gane”, Sebastian Cornea, a câştigat medalia de argint cu barca României de 8+1, iar Iuliana Mihai, fostă canotoare la CSM Suceava, a ocupat locul 11 la dublu vâsle categorie uşoară.
Florin Arteni Fântânaru, de la CSM Suceava, trage în proba de simplu la Campionatul European de juniori I
Cel mai bun junior I din ţară la acest moment, Florin Arteni Fântânaru, antrenat la Clubul Sportiv Municipal Suceava de Ioan Despa, va pleca în Germania, cu lotul României, la Campionatul European de juniori I. Campion mondial de juniori I în 2018, în proba de dublu rame, Florin Arteni Fântânaru va trage de această dată în proba de simplu.
„Alexandru Ciobâcă este încă la tineret, iar acest loc II la Cupa Mondială de seniori este unul foarte bun. Florin Arteni Fântânaru va trage pentru prima dată în proba de simplu la o competiţie internaţională, acesta fiind un test al Federaţiei Române de Canotaj, pentru că este cel mai bun junior din ţară la masculin. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru că ne susţin în activitatea noastră de mulţi ani, dar şi clubului CSM Suceava, unde activăm”, a explicat antrenorul canotorilor de la CSM Suceava, Ioan Despa.
Sursa foto + text: monitorulsv.ro