Canotorii suceveni au participat la Cupa Federaţiei Române de Canotaj – Ergometru

Sâmbătă, 9 noiembrie, 13 canotori juniori de la CSS „Nicu Gane” şi 10 de la CSM Suceava, care se pregătesc la baza nautică de la Fălticeni au evoluat în sala de antrenament ergometru a Centrului Olimpic de Canotaj din incinta  Colegiul Naţional  “Nicu Gane” sub privirile antrenorilor Vasile şi Ana Avrămia şi Ion Despa, a colegilor, a câtorva părinţi şi a arbitrului internaţional Rodica Macovei, şefa arbitrilor de canotaj din cadrul FRC.

“Unii sportivi s-au prezentat bine, alţii foarte bine, dar sperăm ca la următorulconcurs rezultatele să fie şi mai bune pentru că vom avea mai multă pregătire. Pregătirea pentru proba de ergometru am început-o cu o lună în urmă, am profitat de timpul bun şi ne-am axat pe pregătirea la apă. Este foarte important să avem un Centru olimpic de antrement pentru canotaj la Falticeni în primul rând pentru obţinerea fianţării şi a pregătirii elevilor cât mai aproape de casă”, ne-a declarat antrenorul Vasile Avrămia.

Ciprian Tudosă de la CSS “Nicu Gane”, canotor care a obţinut locul 6 la Campionatul Mondial de Juniori, medalia de bronz la campionatul European şi triplu medaliat cu aur la Campionatul Balcanic, ne-a declarat: “Astăzi am concurat în poba de 2.000 de metri, juniori mici şi am mers destul de bine, obţinând un timp de 6 minute şi 19 secunde, dar se putea şi mai bine”.

“Acest concurs se desfăşoară la începutul pregătirilor de toamnă şi contează pentru erarhizarea valorilor juniorilor la începutul pregătirii. Pentru juniori II şi juniori I proba de ergometru se desfăşoară pe 2.000 de metri, pentru juniori III, a căror vârstă este sub 14 ani, proba este pe 1.000 de metri. Ei practic simulează, imită, mişcarea din barcă pe un aparat care înregistraeză  puterea pe care o dezvoltă concurenţii pe distanţele respective”, ne-a spus arbitrul internaţional Rodica Macovei.

Ierarhia naţională va fi stabilită până marţi 12 noiembrie, după centralizarea rezultatelor din cele 6 centre zonale. Cupa Federaţiei Române de Canotaj – Ergometru (concurs de evaluare la sfârşit de etapă) s-a desfăşurat în 6 centre zonale: Iaşi, Năvodari, Snagov, Timişoara, Orşova şi Fălticeni. La Fălticeni au concurat tinerii canotori de la CSS „Nicu Gane” şi CSM Suceava. 

Sursa : www.monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.