Sucevenii Luca Giovani Popovici şi Iulian Felix Dediu vor participa la Balcaniadă

Sala de lupte a Liceului cu Program Sportiv „Mircea Eliade” din Bucureşti a găzduit recent selecţia naţională pentru Campionatul Balcanic Schoolboys, Schoolgirls şi Cadeţi, competiţie care se va desfăşura, în perioada 7-9 septembrie, în localitatea Sarajevo, din Bosnia-Herţegovina.

CSM Suceava a participat la această acţiune cu sportivii Luca Giovani Popovici (categoria 68 de kilograme), Iulian Felix Dediu (categoria 48 de kilograme) şi Ana Andriş (categoria 46 de kilograme), pregătiţi de antrenorii Valerică Gherasim, Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotaru. Cei doi băieţi au avut o comportare foarte bună, izbutind să se califice la Balcaniadă.

„Suntem bucuroşi de modul în care s-au comportat luptătorii noştri la acest concurs. Cred că Luca Giovani Popovici are şanse să întoarcă din Bosnia-Herţegovina cu o medalie, mai ales că în ultimele două luni a făcut parte din lotul României la Campionatul European de juniori III din Ungaria şi a urcat pe podium la Naţionalele de lupte pe plajă”, a declarat antrenorul Daniel Ciubotaru.

Întrucât la Clubul Sportiv Municipal Suceava situaţia nu este tocmai roz din punct de vedere financiar, luptătorii participanţi la acţiunea de selecţie din Bucureşti s-au deplasat în Capitală pe cheltuiala părinţilor.

 

Sursa foto + text> monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.