Alte două medalii de argint şi două de bronz au venit la Suceava şi Rădăuţi
În acelaşi concurs, Cătălin Viţel, de la CSM Suceava a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului categoriei 50 de kilograme, în timp ce colegul său de club, Dan George Rotari a câştigat bronzul de la 74 de kilograme, în ciuda faptului că a luptat chiar dacă avea o entorsă la picior. Pe podium au urcat şi doi sportivi din Rădăuţi, Robert Bighei, de la CSŞ Rădăuţi câştigând argintul la 84 de kilograme, în timp ce Nicolae Crăciun, de la CSM Bucovina Rădăuţi a terminat al treilea, categoria 120 de kilograme.
„Ioan Burlică s-a autodepăşit la aceste naţionale, învingându-l fără drept de apel pe principalul favorit la titlu, cel care a terminat al cincilea la europenele de juniori II. Până să câştige titlul de campion, Burlică a avut un parcurs perfect şi nu a pierdut nici un punct. Şi pentru noi a fost o surpriză această medalie de aur, deoarece la început ne gândeam la două medalii, dar nu şi la titlul de campion. Dan George Rotari putea să lupte pentru aur în finală, dar s-a oprit în semifinale, acolo unde a pierdut greu, chiar dacă lupta deşi avea entorsă la picior. O mobilizare foarte bună a avut-o pe saltea şi Cătălin Viţel, dovadă fiind şi medalia de argint pe care a câştigat-o la 50 de kilograme”, a declarat antrenorul sucevean, Andrei Bolohan.