CSM Suceava are un prim meci de pregătire cu Politehnica Unirea Iaşi

Aflată în perioada de pregătire precompetiţională, echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va disputa vineri, de la ora 14.00, pe stadionul Unirea, primul meci test din acest an în compania echipei Politehnica Unirea Iaşi. Elevii antrenorului Constantin Vlad vor avea în faţă un adversar ce s-a întărit foarte mult în această iarnă şi a investit în echipa cu care cel mai probabil va evolua în acest an în primul eşalon al României, SuperLiga. Sucevenii au ajuns la o înţelegere cu ieşenii pentru acest meci de pregătire, profitând de faptul că Politehnica pleacă în cantonament la Vatra Dornei.

„Până acum ne-am antrenat la Suceava, deoarece nu avem posibilităţi de a pleca într-un cantonament. Cu Iaşiul va fi un meci de antrenament în care ne dorim să vedem în special jucătorii noi veniţi de la juniori, de la LPS, dar şi ceilalţi componenţi ai lotului nostru, un lot ce a ajuns la 32 de jucători. Ieşenii s-au întărit mult şi mai mult ca sigur vor participa alături de cele mai bune echipe din ţară în SuperLigă. Vom discuta cu ei şi poate la întoarcerea din cantonament să mai facem un meci de pregătire la noi, mai ales că nu prea avem alte posibilităţi până la sosirea banilor din buget. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru faptul că ne sprijină clubul şi-n acest an, şi-n special secţia de rugby, unde avem seniori şi juniori”, a explicat antrenorul Constantin Vlad.

Sucevenii nu vor mai participa în Cupa României alături de echipele din SuperLigă

Din acest an, Federaţia Română de Rugby a schimbat sistemul de desfăşurare a competiţiilor naţionale de seniori şi a revenit la cel cu turul campionatului în toamnă şi returul în primăvară. Mai mult, în primă fază, Cupa României urma să aibă 12 echipe, şase din SuperLigă şi şase din Divizia Naţională, printre care se afla şi CSM Suceava. Cupa trebuia să se desfăşoare pe două grupe, cu meciuri tur retur şi faza finală. Din păcate sucevenii, dar şi alte echipe din eşalonul doi, au renunţat la această competiţie din cauza bugetului restrâns, preferând să se înscrie în Cupa României rezervată echipelor din Divizia Naţională, unde vor fi două grupe pe zone geografice, cu meciuri tur, retur, semifinale şi finale, startul fiind programat pe 2 aprilie. 

„Am anunţat federaţia că nu ne permitem să jucăm în Cupa României alături de echipele din Super Ligă, şi asta deoarece sunt multe meciuri şi deplasări costisitoare. Mi-ar fi plăcut să jucăm şi să aducem la Suceava echipe precum Baia Mare, Steaua sau Dinamo, atât pentru spectatori, cât şi pentru jucători. De aceea vom juca în eşalonul doi al Cupei României alături de echipele pe care le vom întâlni şi-n campionat, aici urmând să avem mult mai puţine meciuri şi deplasări mai scurte. Campionatul va începe în toamnă şi va avea opt echipe, cele şapte rămase după plecarea Iaşiului în SuperLigă, la care se va alătura echipa a doua a Universităţii Cluj, Mănăştur”, a explicat antrenorul Constantin Vlad.

Federaţia i-a invitat pe suceveni să participe şi la campionatul de rugby în şapte, în care vor evolua tot echipele din Divizia Naţională într-un sistem tip turneu, fiecare echipă urmând să găzduiască câte o etapă la care să participe celelalte formaţii. După ce au calculat cheltuielile ce vor veni cu participarea în Cupa României, campionatul Diviziei Naţionale, dar şi cele ce vor fi la grupele de juniori, oficialii suceveni au renunţat şi la această competiţie, tot din considerente financiare.  

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.