CSM Suceava a început returul cu o victorie

Rugbiştii de la CSM Suceava au început anul cu dreptul, învingând cu scorul de 20-14, pe teren propriu, gruparea RC Bârlad, într-un meci contând pentru etapa a VIII-a a Diviziei Naţionale. Susţinuţi de un public numeros, rugbiştii pregătiţi de Constantin Vlad au început curajos meciul şi au deschis scorul prin Octav Scolobiuc, care a culcat balonul în suprafaţa de ţintă adversă în urma unei prelungite acţiuni de atac. Sucevenii au continuat să pună presiune pe faza ofensivă, astfel că fundaşul Alin Elisei a punctat tot cu un eseu. Oaspeţii şi-au arătat pentru prima dată colţii în atac pe finalul primei reprize, reuşind să reducă din handicap în urma unui eseu transformat, scorul la jumătatea disputei fiind unul strâns, 10-7.

Tot sucevenii au început mai bine mitanul secund, iar Ştefan Ştefăroi a reuşit al treilea eseu pentru gruparea gazdă. Vasluienii nu au renunţat însă la luptă şi au replicat printr-o încercare transformată. La scorul de 15-14, ultimele minute s-au jucat pe muchie de cuţit. Chiar dacă la un moment dat au luat o decizie greşită, alegând să joace un balon la mână în locul unei transformări, sucevenii au izbutit pe final cea mai frumoasă fază a partidei, în urma căreia Andrei Manole a reuşit un eseu la colţ, consfinţind victoria echipei CSM Suceava, cu scorul de 20-14.

„Ne bucurăm că am reuşit să ne luăm revanşa după înfrângerea din tur, în condiţiile în care nu mai câştigasem de multă vreme în faţa Bârladului. După cum aţi văzut, nu a fost un meci uşor, însă victoria a fost una frumoasă, muncită, motiv pentru care doresc să-mi felicit toţi jucătorii. Am condus tot timpul pe tabela de marcaj, grămada ordonată s-a mişcat foarte bine, singurul minus fiind acela că am ratat multe lovituri de pedeapsă din poziţii favorabile. Vreau să mulţumesc pentru susţinere spectatorilor. Fanii noştri au venit în număr mare la stadion şi cred că au avut parte de un spectacol agreabil. Pentru noi urmează acum un nou joc pe teren propriu, cu Mănăştur Cluj, sâmbătă, cu începere de la ora 14.00. Sperăm într-o nouă victorie, iar dacă scorul o va permite, vom da şansa să evolueze şi jucătorilor de pe banca de rezerve”, a declarat antrenorul grupării sucevene, Constantin Vlad.

Rezultate înregistrate în etapa a VIII-a:

CSU Arad – CS Năvodari 15-54
Stejarul Buzău – RCM Galaţi 17-27
Bucovina Suceava – RC Bârlad 20-14
CS Mănăştur Cluj – Ştiinţa Petroşani 20-27

Clasament

1.      CS Năvodari        8       7       0       1       339-96        35
2.      Ştiinţa Petroşani  8       6       0       2       237-154      28
3.      CSM Suceava      8       6       0       2       201-173      28
4.      Stejarul Buzău     8       5       0       3       137-121      22
5.      RC Bârlad  8       3       0       5       203-173      16
6.      RCM Galaţi         8       2       0       6       118-191      13
7.      CSU Arad  8       2       0       6       112-141      9
8.      CS Mănăştur Cluj         8       1       0       7       103-301      3
 
Sursa foto + text: monitorulsv.ro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.