Echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a intrat cu pregătirea pe ultima sută de metri, înaintea începerii noului sezon. Chiar dacă au promovat în Super Ligă, sucevenii nu au avut timpul și resurse necesare pentru a se alinia la cerințele impuse de federație pentru primul eșalon, acolo unde nici cel mai optimist suporter nu credea la începutul sezonului trecut că va ajunge echipa fanion a Sucevei și a Bucovinei. Cu un nou antrenor ce se ocupă de pregătirea echipei, Marius Colțuneac, sucevenii vor continua aventura în rugby-ul românesc tot în Divizia Națională, acolo unde vor avea un sezon mult mai greu decât precedentul, mai ales că vin din postura de campioni. Pe 30 septembrie este programată prima etapă din eșalonul II, una în care CSM Suceava este nevoită să joace în deplasare, la Tomitanii Constanța, asta deși conform regulamentului, la realizarea țintarului, ocupanta locului I din sezonul precedent trebuie să joace pe teren propriu.
„În mod normal trebuia să jucăm acasă în prima etapă, dar federația a decis să începem în deplasare. Noi ne dorim să debutăm în noul sezon pe teren propriu, în special pentru moralul echipei și pentreu jucătorii foarte tineri și de aceea am făcut o cerere de amânare a meciului de la Constanța pentru luna octombrie. Ieri am făcut un meci școală, de așezare, cu juniorii pregătiți la Liceul cu Program Sportiv Suceava de Dumitru Livadariu, echipă de la care avem șase noi jucători, ce vor juca cu dublă legitimare. Avem un nou proiect pe o durată de trei ani în care ne-am propus să creștem jucători descoperiți și formați la cele trei cluburi din județ, iar la final să încercăm o nouă promovare. Vrem să-i integrăm cât mai repede pe noii veniți și să ajungem la o formă cât mai bună, deoarece va fi o presiune mai mare pe echipă din postura de câștigătoare DNS și cu siguranță adversarii se vor mobiliza mai tare la meciurile cu noi”, a explicat antrenorul Marius Colțuneac, fost jucător la juniorii și seniorii de la Suceava, dar și-n prima ligă, la Universitatea Cluj, el evoluând la nivel de profesioniști și-n Franța.
Căpitanul sucevenilor din sezonul trecut, Ștefan Ștefăroi, a plecat la Tomitanii Constanța
În această vară, de la echipă a plecat fostul căpitan Ștefan Ștefăroi, la Tomitanii Constanța, echipă la care s-ar putea să ajungă și Constantin Varvaroi și Andrei Drelciuc, jucători a căror situație nu este încă lămurită. Pe de altă parte, CSM-ul a câștigat un jucător foarte experimentat, humoreanul Andrei Florin Nistor, rugbist ce a evoluat până acum în prima ligă, la Iași, Baia Mare și Cluj, dar și-n Franța, în Federal 3. Mai mult, fiul antrenorului Florin Nistor de la CSȘ Gura Humorului este un jucător polivalent, ce poate juca atât pe linia de 3 sferturi, pe postul de centru sau fundaș, dar și-n grămadă, pe postul de flanker, post pe care a jucat și tatăl său, dar și fratele său mai mic, Vlad Nistor, jucător în eșalonul II din Franța, dar și la naționala de seniori a României. Mai mult, și alți jucători ce după finala de la București au spus că vor agăța ghetele-n cui au hotărât să mai continue cel puțin un an, sportivi precum Iulian Nichiforiuc, Ștefăniță Rusu, Lucian Preutescu. În plus, după o pauză de doi ani, Ovidiu Bursuc a decis să revină la echipă, el fiind și arbitru de rugby, un alt fost component al CSM-ului, Adrian Ispir, revenind și el după o pauză mai lungă.
Pe lângă jucătorii ce au fost promovați deja la echipă în sezoanele trecute, de la LPS Suceava au venit șase noi jucători pregătiți de Dumitru Livadariu, mai exact Cora, Camilar, Sologiuc, Mendrihan, Beldie și Stanciuc.
Sursa foto + text: monitorulsv.ro