CSM Suceava a urcat pe podium cu toate cele trei echipe la etapa regională a naționalelor

Secția de rugby a Clubului Sportiv Municipal Suceava continuă să se afirme în rugby-ul juvenil, de această dată, într-o primă fază, pe zona Moldovei. Cei mai mici dintre rugbiștii de la CSM Suceava, pregătiți de antrenorul Vasile Conache, au reușit să termine pe podium, la toate cele trei categorii de vârstă la care au participat, calificându-se la faza națională a competiției, unde vor mai avea alte patru turnee, ca și anul trecut, la Constanța, Timișoara, Gura Humorului și București. La cei mai mici dintre rugbiști, categoria copiilor sub 8 ani, CSM Suceava a reușit să câștige locul I și medalia de aur. De remarcat este faptul că micii jucători au reușit anul trecut să câștige medalia de bronz la faza națională a campionatului de minirugby, după evoluții foarte bune la toate cele patru turnee.

„Cei mici au crescut de la meci la meci și de la turneu la turneu, iar în retur m-au surprins cu evoluții foarte bune, dovadă fiind și câștigarea trofeului. Ei au căpătat experiență și curaj și anul trecut, când au participat la toate cele patru turnee naționale și au luat locul III. Mă bucură faptul că vin la antrenamente părinți cu copii de 5 – 6 ani și au încredere în noi și-n faptul că acești copii au doar de câștigat. Echipa este formată în colaborare cu Școala Gimnazială din Plopeni, acolo unde sunt ajutat de profesorul Mihai Pop”, a explicat antrenorul Vasile Conache. 

Echipa sub 8 ani de la CSM a fost formată din: Gabriel Tănasă, Rareș Ruști, Rowan Plaggenmarsch, Luca Parascanu, Luca Ciuhan, Robert Roșu, Beni Filip, Mario Golofca, Amalia Boinceanu și Alexandru Rusu.

Sucevenii au luat argintul la categoria sub 10 ani și bronzul la cea sub 12 ani

CSM Suceava s-a evidențiat și la categoria copiilor sub 10 ani, unde a câștigat medalia de argint, cu o echipă formată în majoritate din fete de la Școala Gimnazială de la Bănești, acolo unde Vasile Conache este ajutat de profesorul Daniel Parascanu. Micii rugbiști de la CSM Suceava au făcut o figură frumoasă și la categoria sub 12 ani, unde la final au câștigat medalia de bronz.

„În toamnă, la cele patru turnee am fost ajutați de firma AC Mobile, domnul Alin Crețu, dar și de părinți, iar în retur ne-au sprijinit clubul CSM Suceava și din nou părinții copiilor. Ne-am calificat și ne dorim să participăm la toate cele patru turnee naționale, ca și anul trecut, mai ales că la două dintre ele avem cazarea asigurată și sperăm ca CSM Suceava să ne asigure măcar transportul. Mulțumim și Primăriei și Consiliului Local Suceava că sprijină secția noastră de rugby, în special seniorii, iar prin acest lucru acești copii vor avea asigurată continuitatea”, a explicat antrenorul sucevean Vasile Conache, care în acest an are din nou doi dintre copiii săi în finalele naționale. Gabi Conache va juca în finala Super-Ligii cu Timișoara, iar Alin Conache va juca duminică pentru aurul național cu CSȘ Gura Humorului în naționalele de juniori sub 16 ani.

La regionalele de minirugby sucevenii au luat și premii individuale, Rareș Ruști fiind cel mai mic participant (născut 2012). Daniel Tănasă a ieșit cel mai tehnic jucător la under 12, iar la under 10, Narcis Movanu a fost declarat cel mai combativ jucător la sub 10 ani, el fiind născut în anul 2009. 

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.