CSM Suceava a câştigat primul meci din acest sezon, la CSM Sibiu

Echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a reuşit să câştige primul meci disputat în acest sezon al Diviziei Naționale, o competiție ce din acest an are un nou format după contopirea eşaloanelor II şi III din România. Echipa pregătită de antrenorul Marius Colțuneac s-a impus duminică, cu scorul de 38 – 20, pe terenul celor de la CSM Sibiu, în cea de-a doua etapă a turului, după ce-n prima rundă avea programat meci pe teren propriu cu CS Mănăştur, formație ce s-a retras din campionat. Cu un lot întărit după venirea mai multor jucători de la Poli Iaşi, Galați, Timişoara şi Republica Moldova, sucevenii au dominat jocul de la Sibiu şi au câştigat inclusiv punctul bonus ofensiv. În prima repriză, CSM Suceava şi-a creat mai multe oportunități de a marca, dar a făcut şi greşeli în situații clare, lipsa omogenității spunându-şi cuvântul. La pauză a fost 10 – 6 pentru suceveni, scorul putând fi mult mai mare dacă ar fi reuşit să fructifice ocaziile clare. În partea a doua jocul a curs în aceeaşi direcție, iar până la final sucevenii au reuşit alte 28 de puncte, dar au primit şi două eseuri după două greşeli grave în apărare.

„Am început acest meci mult prea relaxați şi deşi am dominat jocul, nu am marcat cât ar fi trebuit. A fost şi primul meci şi mulți dintre jucători au încercat să se afirme individual, în faze în care se impunea jocul colectiv, iar diferența de la pauză a fost mult mai mică decât realitatea din teren. Am avut contraatacuri 4 contra 2 şi nu am pasat sau dacă am făcut-o balonul a fost scăpat înainte, plus c-am luat două eseuri după greşeli grave în apărare. Am dominat în margini, acolo unde de mulți ani aveam probleme, dar şi-n grămezile ordonate. Cred că dacă eram mai concentrați în prima repriză scorul era mult mai mare, într-un meci în care nu s-a pus problema câştigătoarei. Am avut schimbări aproape la acelaşi nivel de valoare şi am stat fizic mult mai bine, mai ales în partea a doua”, a explicat antrenorul Marius Colțuneac. CSM Suceava a făcut această deplasare cu un lot format din sportivii: Iulian Câtea, Răzvan Covaliu, Octavian Scolobiuc, Lucian Preutescu, Valentin Vasilache, Ioan Mihnea Pînzaru, Ștefan Druşcă, Iulian Nichiforiuc, Ovidiu Bursuc, Adrian Rusu, Vasilică Ivanov, Narcis Borş, Ionuț Florea, Daniel Hreceniuc, Costel Duşacovschi, Călin Clim, Mihai Stanciuc, Marius Bişoc, Andrei Fânariu, Răzvan Brătianu, Sabin Crețu, Florin Zimbru şi Anton Mendrihan.

Tot în această etapă, Rugby Club Gura Humorului trebuie să dispute primul meci pe teren propriu în compania celor de la Mănăştur, echipă ce s-a retras. Sâmbătă, humorenii şi-au prezentat oficial lotul şi echipamentul pe stadionul Tineretului şi au disputat un meci de pregătire în compania juniorilor sub 19 ani, pregătiți de Dumitru Livadariu la LPS Suceava. În cel de-al treilea meci al seriei, Știința Petroşani a făcut scor în disputa de pe teren propriu cu CSUAV Arad, 104 – 0.

În etapa viitoare, CSM Suceava va primi vizita celor de la Petroşani, iar RC Gura Humorului va juca la Arad.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.