CSM Suceava şi CSȘ Rădăuţi au reuşit 23 de medalii la naţionalele de puşcă pentru juniori III

La o zi după o comportare foarte bună la naţionalele de juniori II, sportivii de la CSM şi CSȘ Rădăuţi, pregătiţi de antrenorul Ștefan Buiucliu, au excelat în finalele Campionatului Naţional de Tir Sportiv puşcă glonţ şi aer comprimat pentru juniori III, câştigând în total 23 de medalii.  

Sâmbătă, în prima zi a naţionalelor, echipa CSȘ Rădăuţi (Delia Gherasim, Miruna Susnovici şi Gabriela Țibu) a luat argintul la puşcă aer comprimat, aceeaşi medalie fiind câştigată şi de băieţii din Rădăuţi, Lucian Popescu, Eduard Nemţoc şi Andrei Pavăl, ultimul devenind vicecampion naţional şi-n concursul individual.

Duminică, în a doua zi a competiţiei, la puşcă glonţ poziţia culcat, Andrei Pavăl (Rădăuţi) a câştigat aurul, iar Ilie Codruţ şi Romeo Curcă, ambii de la CSM Suceava, au luat argintul, respectiv bronzul. În concursul pe echipe, CSM Suceava (Ilie Cotruţ, Romeo Curcă şi Andrei Cotruţ) a luat medalia de aur, iar CSȘ Rădăuţi (Andrei Pavăl, Eduard Buliga şi Eduard Nemţoc) a câştigat argintul. Ieri, în ultima zi a competiţiei, la puşcă glonţ trei poziţii, în proba de 3x20 de focuri, podiumul a fost format din Andrei Pavăl (Rădăuţi), Andrei Cotruţ şi Romeo Curcă, ambii de la CSM Suceava.  La aceeaşi probă, CSM Suceava a luat aurul pe echipe, iar CSȘ Rădăuţi a obţinut medalia de argint.

La puşcă 20 focuri genunchi, Andrei Pavăl a obţinut o nouă medalie de aur, iar Romeo Curcă şi Ilie Cotruţ au completat podiumul, pe echipe CSM Suceava şi CSȘ Rădăuţi fiind din nou primele două. La puşcă 20 focuri picioare, Pavăl a câştigat, urmat de Andrei Codruţ (Suceava) şi Eduard Buliga, pe echipe câştigând CSȘ Rădăuţi. CSM Suceava a terminat pe II.

„Andrei Pavăl a confirmat şi a câştigat tot ce se putea, o comportare extraordinară având-o şi Romeo Curcă, de la CSM Suceava, sportiv ce provine din Centrul de Plasament <Mihail şi Gavril> Solca. Sunt mândru că am părinţi cu care să colaborez şi copii talentaţi care ştiu să muncească la antrenamente. Am stat opt zile într-un fel de cantonament la aceste finale, cu câte două antrenamente pe zi în afara concursului, şi nu-i uşor la această vârstă. Mulţumim pentru sprijin Primăriei şi Consiliului Local Suceava, conducerii CSM Suceava, domnului director Viorel Stoica, de la CSȘ Rădăuţi, directorului Doina Cojocaru, de la DGASPC Suceava şi şefei Centrului de Plasament din Solca, Lăcrămioara Filţingher”, a declarat antrenorul Ștefan Buiucliu.  

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.