Sportivii de la CSM Suceava au încheiat sezonul de glonţ cu alte 4 medalii naţionale

Sportivii secţiei de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, antrenaţi de Ștefan Buiucliu, au încheiat ieri cu succes sezonul competiţiilor naţionale de glonţ cu finalele Campionatului Naţional de puşcă glonţ pentru juniori I şi seniori. Sportivii de la CSM Suceava au reuşit să câştige patru medalii de bronz la aceste naţionale, în sezonul de glonţ, CSM Suceava obţinând în total 19 medalii. Miercuri, în competiţia rezervată juniorilor ce s-a desfăşurat la Poligonul „Iosif Sârbu” din Bucureşti, echipa CSM Suceava formată din Marius Zelici, Cristian Bida şi Ionuţ Slabu a reuşit să câştige medalia de bronz în toate cele patru probe olimpice, 60 de focuri culcat, 3 poziţii x40 focuri, 40 focuri picioare şi 40 focuri genunchi. Ieri, în competiţia seniorilor, tiriştii suceveni au participat cu echipa formată din Ștefan Văculişteanu, Cristian Bida şi Marius Zelici doar în proba 60 de focuri culcat la seniori, ocupând locul patru după Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi Politehnica Iaşi. Din păcate, miercuri seară, cel mai bun sportiv al secţiei, Iulian Andriescu, a avut probleme medicale şi nu a putut trage ieri în competiţia seniorilor, el fiind component al lotului naţional de tineret al României.

„Sunt rezultate foarte bune, în condiţiile în care nivelul a fost unul foarte ridicat, cu mai multe recorduri naţionale doborâte, dar şi cluburi mari care nu s-au calificat în finale. Din păcate nu l-am putut avea pe cel mai bun trăgător, cu ajutorul căruia sigur luam o medalie şi la seniori. A fost un sezon bun pentru secţia noastră, în care am câştigat un număr total de 19 medalii naţionale. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava, fără sprijinul cărora ar fi fost imposibil să ajungem la acest nivel de participare şi rezultate, Federaţiei Române de Tir Sportiv, conducerii CSM Suceava şi firmei Carabina.ro, care ne sprijină constant”, a explicat antrenorul secţiei de tir sportiv de la CSM Suceava, Ștefan Buiucliu.

În luna octombrie, tiriştii din judeţ vor începe un nou sezon, de această dată cel al competiţiilor naţionale de puşcă şi pistol cu aer comprimat. 

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.