După o pauză competiţională destul de lungă, echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va relua sâmbătă noul sezon din Divizia A2, seria Est, al doilea eşalon al României. Echipa pregătită din această vară de unul dintre jucători, Tudor Orăşanu, va evolua în prima etapă pe terenul celor de la CSŞ Mihai I Bucureşti, o echipă cu jucători foarte tineri, de perspectivă, adunaţi din toată ţara, dar foarte ambiţioşi în teren, aşa cum au demonstrat-o şi-n campionatul trecut. Sucevenii s-au adunat mai greu la pregătire din cauza incertitudinilor financiare ce planau asupra echipei şi n-au reuşit să se pregătească aşa cum şi-ar fi dorit. Ca şi-n anii trecuţi, şi-n această vară antrenorul cadeţilor şi juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, Tudor Orăşanu, cel ce se ocupă voluntar şi de pregătirea echipei CSM, a promovat câţiva dintre juniorii săi, ce vor evolua cu dublă legitimare. Astfel, pe lângă Alexandru Raţă, Ştefan Verciuc şi Vlad Buhu, jucători ce au evoluat sezonul trecut, au venit de la LPS şi Vlad Ştreangă, ce este încă juniori II, şi Gheorghe Buiciuc, sportiv ce este în primul an de juniori I. Tudor Orăşanu a menţionat că mai are în vedere un jucător, Eduard Cazacu, născut în anul 2001, de perspectivă, fiul unui fost jucător al echipei de seniori a Sucevei.
Echipa suceveană se va baza în continuare pe jucătorii experimentaţi din lot
Chiar dacă n-au mai primit indemnizaţii de efort de mult timp, jucătorii de bază ai echipei au rămas în continuare, aici fiind vorba de Lucian Huţuleac, Andrei Sasu, Marius Gontariu, Robert Petraru, Vlăduţ Mihuţ, Dan Lupuleasa, Tudor Orăşanu şi Andrei Giurcă, ultimul fiind incert din cauza unor operaţii suferite la genunchi.
„Nu am reuşit să ne pregătim aşa cum ar fi trebuit, şi asta deoarece a existat tot timpul o incertitudine financiară. Acum s-a rezolvat oarecum cu banii pentru moment şi sper să continuăm măcar în acest sezon. Ştiinţa Bucureşti şi Piatra Neamţ s-au întărit foarte mult şi şi-au propus să promoveze, şi de aceea cred că ne vom bate pentru locul III sau IV. Avem o echipă formată aproape în majoritate din jucători suceveni şi de aceea vom promova în continuare juniori de la LPS, sportivi ce au nevoie de meciuri tari pentru a creşte în valoare şi a acumula experienţă, lucruri ce-i vor ajuta mult şi-n competiţiile de juniori”, a explicat antrenorul Tudor Orăşanu, cel ce deocamdată se ocupă voluntar de pregătirea echipei.
Tudor a mai adăugat că-n acest prim meci echipa suceveană merge să câştige la Bucureşti, chiar dacă nu va avea un meci uşor, în faţa unor juniori foarte buni, adunaţi de la cluburi din ţară. Chiar dacă echipa nu este pregătită 100%, antrenorul jucător al sucevenilor speră ca experienţa jucătorilor de la CSM să-şi spună cuvântul în această întâlnire.
Sursa foto + text: monitorulsv.ro