CSM Suceava întâlneşte una din candidatele la promovare, VCM Piatra Neamţ

După ce a debutat în noul sezon cu o victorie la Bucureşti, astăzi, în etapa a doua din Divizia A2 – seria est, echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va evolua tot în deplasare. Sucevenii coordonaţi din teren şi de pe banca tehnică de Tudor Orăşanu vor avea o misiune grea, pe terenul celor de la VCM Piatra Neamţ, o echipă ce a retrogradat în vară după mulţi ani petrecuţi în prima ligă şi care este o candidată la promovarea în Divizia A1. Sucevenii vor pleca la Piatra Neamţ în dimineaţa meciului şi vor juca într-o sală mai mică de lângă polivalentă şi asta din cauza altei competiţii programate în acelaşi timp cu meciul.

„Suntem conştienţi că vom avea un meci greu, cu o echipă ce se bate pentru revenirea în prima divizie, ce are în componenţă jucători experimentaţi, cu ani buni în Divizia A1. Ei au pierdut surprinzător la Rapid Bucureşti, echipă ce s-a întărit cu jucători de la Steaua şi Dinamo, şi care a devenit a treia candidată la promovare. Noi mergem să ne facem jocul, indiferent de adversar, şi să rulăm jucătorii foarte tineri, mai ales că 5 din cei 12 sportivi din lot sunt juniori promovaţi de la LPS Suceava. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru că au fost ani la rând alături de echipă şi sperăm să ne ajute şi-n continuare”, a explicat antrenorul jucător al sucevenilor, Tudor Orăşanu.

Sâmbăta viitoare, echipa de seniori CSM Suceava va juca pentru prima dată în acest sezon în faţa propriilor suporteri, la sala Unirea, în compania altei echipe ce trage la promovare, Știinţa Bucureşti. 

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.