Voleibaliștii suceveni reiau campionatul cu un meci în sala Unirea

In primul joc oficial din acest an, CSM Suceava va înfrunta mâine, de la ora 11.00, formația VCM Piatra Neamț. “Ne dorim să batem măcar o echipă din trioul fruntaș înainte de startul play-off-ului”, a precizat antrenorul Tudor Orășanu.

CSM Suceava este prima echipă locală care intră în focul competițiilor oficiale din acest an, trupa condusă de Tudor Orășanu urmând să primească mâine, cu începere de la ora 12.00, în sala Unirea, vizita celor de la VCM Piatra Neamț, într-o meci contând pentru etapa a VII-a din sezonul regulat al Diviziei A2 la volei masculin – Seria Est.

Clasați pe locul 4 la finalul anului trecut, “alb-albaștrii” și-au propus să obțină cel puțin o victorie în fața echipelor de top până la startul play-off-ului. “Mai avem cinci meciuri de jucat din sezonul regulat, în care contează mai puțin dacă vom termina pe locul 3 sau 4, și ne dorim să batem măcar o echipă din trioul fruntaș. Cred că putem! Le-am luat celor de la Piatra Neamț un set în tur și, nu mai departe de luna trecută, i-am învins la Suceava într-un amical. Nu ne așteaptă însă un meci ușor, pentru că vom întâlni o echipă cu un antrenor bun și cu mulți jucători care au evoluat ani buni în prima divizie”, a spus antrenorul Tudor Orășanu.

In pauză competițională, tehnicianul sucevean l-a cooptat la echipa mare și pe Eduard Cazacu, un junior de perspectivă de la Liceul cu Program Sportiv. “In acest moment avem șase juniori în lot, iar atâta timp cât toți seniorii sunt valizi, vom trece cinci pe foaia de joc prin rotație, pentru a-i încuraja și pentru a prinde experință la nivelul Diviziei A2”, a precizat Tudor Orășanu, care are tot lotul valid pentru partida de mâine cu VCM Piatra Neamț.clasamente volei

Programul echipei sucevene în partea secundă a sezonului regulat:

Etapa a VII-a (27 ianuarie): CSM Suceava – VCM Piatra Neamț

Etapa a VIII-a (3 februarie): Stiința București – CSM Suceava

Etapa a IX-a (10 februrie): CSM Suceava – Rapid București

Restanta (16 februarie) CSM Suceava – CTF Mihai I București

Etapa a X-a (17 februrie): CSM Râmnicu Sărat – CSM Suceava

In meciul tur, formația suceveană a cedat sub Pietricica, în fața celor de la VCM Piatra Neamț, cu scorul de 1-3 (20-25, 25-15, 17-25 și 14-25). (Dănuț CHIDOVET)

 

Sursa foto + text: obiectivdesuceava.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.