CSM Suceava joacă pe terenul unei candidate la promovare, CSU Știința București

După debutul în 2018 în meciul cu Piatra Neamț. Voleibaliștii echipei de seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava întâlnesc mâine o altă candidată la promovarea în Divizia A, CSU Știința București. Partida este programată să înceapă de la ora 11.00 pe terenul echipei din București, gazdele plecând favorite prin prisma lotului și a investițiilor făcute în lot.

În tur, la Suceava, elevii antrenorului Tudor Orășanu au făcut un meci bun în care au egalat la 1 la seturi și au avut șansa de a conduce cu 2 – 1, dar în final au pierdut cu 1 – 3.

Din păcate, la ultimele antrenamente, coordonatorul de joc al sucevenilor, Andrei Sasu s-a accidentat la un deget și este incert pentru această deplasare.

„În condiții normale bucureștenii pleacă favoriți în acest meci, deși în tur am fost la un pas de a conduce cu 2 – 1 și altfel s-ar fi desfășurat meciul în continuare. Din păcate ne va fi mult mai greu după accidentarea lui Andrei Sasu, dar mai avem azi un antrenament și vedem cu se simte și dacă este în stare să facă deplasarea. Dacă nu va veni suntem nevoiți să folosim juniorul de la LPS, Ștefan Verciuc, iar în aceste condiții cred că vom da posibilitatea celor tineri din lot să joace mai mult și să capete experiență”, a declarat ieri, antrenorul jucător al sucevenilor, Tudor Orășanu.

În următoarea etapă, CSM Suceava va juca pe teren propriu cu cea de-a treia candidată la promovare, CS Rapid București, echipă ce este lideră la zi, dar are un punct sau două în fața principalelor urmăritoare, Piatra Neamț și CSU Știința București.   

Clasament

                                               T         C         C1       P          P1        Pct.     
1. CS Rapid București            7          5          1          1          0          18       
2. CSU Știința București        7          5          1          0          1          17       
3. VCM Piatra Neamț            7          5          0          1          1          16       
4. CSM Suceava                    6          2          0          0          4          6         
5. CTF Mihai I București       6          1          0          0          5          3         
6. CSM Râmnicu Sărat          7          0          0          0          7          0         

                                                                                                                                                                         

             Legenda                                                                                                                                                         

C         Jocuri câștigate cu 3-0 și 3-1                                                                                                 
C1       Jocuri câștigate cu 3-2                                                                                                           
P          Jocuri pierdute cu 2-3                                                                                                            
P1        Jocuri pierdute cu 1-3 și 0-3  
 
Sursa foto + text: monitorulsv.ro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.