CSM Suceava joacă primul meci din sezon acasă, în compania celei mai puternice echipe din serie

Echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătită de antrenorul Tudor Orășanu, va evolua sâmbătă, de la ora 11.00, pentru prima dată în acest sezon în fața propriilor suporteri, la sala Unirea. Sucevenii vor avea cel mai greu meci din acest tur de campionat din Divizia A2 seria est în compania principalei candidate la promovare, CSU Știința București. În primele două etape, sucevenii au pierdut pe terenul celor de la CSM Gloria Buzău, a doua echipă ca valoare din serie, și au câștigat în setul decisiv la Bacău, în timp ce bucureștenii au câștigat clar la Râmnicu Sărat și s-au impus cu 3 – 1 pe teren propriu, în derby-ul seriei cu Buzăul. În meciul de astăzi, CSU Știința București este favorită la victorie, în primul rând prin prisma experienței jucătorilor, CSM-ul abordând această confruntare cu un lot foarte tânăr, cu doar trei seniori și restul juniori și cadeți.

„Este primul meci acasă, dar și cel mai dificil din acest campionat. La începutul sezonului credeam că Buzăul are cea mai puternică echipă, dar se pare că CSU Știința București are cel mai bun lot, după victoria din meciul direct. S-au întărit mult în vară și și-au adus jucători cu experiență de la echipe din primul eșalon, de la Steaua, Craiova sau CSM București. Noi vom aborda acest meci ca și până acum, cu jucătorii tineri, ce sper să învețe mult din această confruntare. Important este să fie dezinvolți și cu siguranță experiența acumulată în astfel de partide îi va ajuta mult în continuare.  Acest proiect este realizat cu sprijinul municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava”, a explicat antrenorul sucevean Tudor Orășanu. 

Pentru acest meci, singurul jucător incert este Eduard Cazacu, voleibalist ce a făcut o entorsă ușoară la antrenament, dar are șanse să intre în teren. Juniorii de la CSM vor avea un weekend încărcat și asta deoarece duminică vor avea din nou meci, cu echipa Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită tot de Tudor Orășanu, la Râmnicu Sărat. 

În celelalte două meciuri ale etapei a treia din Divizia A2 seria est, CSM Râmnicu Sărat va primi vizita celor de la CS Știința Bacău, iar CSM Gloria Buzău va juca acasă cu CS Rapid București.

Clasamentul seriei est

                                      T       C       C1     P       P1     Pct   
1. CS Rapid București  2        2        0        0        0        6       
2. CSU Știința București        2        2        0        0        0        6       
3. CSM Gloria Buzău             2        1        0        0        1        3                
4. CSM Suceava            2        0        1        0        1        2       
5. CS Știința Bacău                2        0        0        1        1        1       
6. CSM Râmnicu Sărat2        0        0        0        2        0       
Legenda                                                                                                        
C       Jocuri câștigate cu 3-0 și 3-1                                                                                          
C1     Jocuri câștigate cu 3-2                                                                                 
P       Jocuri pierdute cu 2-3                                                                                  
P1     Jocuri pierdute cu 1-3 și 0-3
 
Sursa foto + text: monitorulsv.ro

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.