Echipa condusă de Tudor Orășanu s-a impus, cu scorul de 3-0, în meciul disputat sâmbătă, în sala Unirea, în fața celor de la CSM Râmnicu Sărat, în cadrul etapei a V-a din sezonul regulat al Diviziei A2 la volei masculin.
CSM Suceava a încheiat turul sezonului regulat al Diviziei A2 la volei masculin cu o victorie facilă. Echipa condusă de Tudor Orășanu a reușit a doua victorie stagională, după ce s-a impus sâmbătă, în sala Unirea, în minimum de seturi, scor 3-0, în fața celor de la CSM Râmnicu Sărat.
Formația suceveană s-a dezamorțit mai greu, câștigând primul set cu scorul de 25-15, după un început de meci în care oaspeții au ținut ritmul până la 7-7. Actul secund a fost la discreția gazdelor, care au condus cu 10-5 și 14-6, pentru ca în final să se impună cu 25-11. Rață și compania au început la fel de tare și setul trei, în care au modificat tabela de la 8-1 la 19-10, iar în final au închis setul și întâlnirea la scorul de 25-13, în mai puțin de o oră de joc.
“Chiar dacă am aliniat o echipă formată preponderant din juniori, băieții și-au făcut treaba și au obținut o victorie ușoară. Am terminat turul pe un loc 4, pe care l-am vizat de la începutul acestui sezon. Mai sunt în clasament sunt echipe cu experiență, care și-au propus promovarea. E greu să le depășim, mai ales că avem niște condiții la limita supraviețurii. Pe această cale mulțumim Primăriei și Consiliului Local că au rămas alături. Voleiul are o tradiție îndelungată la Suceava și este păcat să dispară, mai ales că viitorul sună bine”, a declarat antrenorul Tudor Orășanu.
Sursa foto + text: obiectivdesuceava.ro